Natura ne arată de multe ori și cealaltă față a sa și ne demonstrează adevărata putere prin metode distructive, iar prin toate lucrurile prin care ne distrugem planeta – încălzire globală, schimbări climatice, defrișări, contaminări, catastrofele naturale vor fi din ce în ce mai severe și mai frecvente.
În ziua de azi, pericolele care pot genera schimbări climatice sunt numeroase, iar seriile de uragane și de cutremure care au zguduit lumea în ultimii ani ar trebui să ne îngrijoreze foarte mult. Cu toate acestea, cetățeanul de rând nu pare a fi suficient de preocupat de mediul în care trăiește și cât de sigur este acesta în fața unei catastrofe.
Spre deosebire de indiferența cu care majoritatea oamenilor tratează acest subiect, Universitatea din Notre Dame își manifestă interesul într-un mod foarte util: în fiecare an publică un clasament în care sunt clasificate diferite țări în funcție de capacitatea acestora de a rezista în fața efectelor provocate de schimbarea climatică. Elaborat încă din anul 1995, acest studiu este cunoscut drept „Indexul de Adaptare Globală Notre Dame” (ND-GAIN) și face referire, de asemenea, și la capacitatea fiecărei regiuni în parte de a se adapta la schimbările aduse de un eventual dezastru natural.
Din fericire, indexul pe anul 2015 a stabilit că, la nivel global, suntem mult mai pregătiți acum decât acum 20 de ani pentru a rezista în fața unei calamități.
Pentru a ajunge la aceste concluzii, ND-GAIN studiază țările din două perspective. În primul rând studiază gradul de vulnerabilitate al unei țări în fața unei schimbări climatice (sensibilitatea la climă pe care o manifestă oamenii și structurile de rezistență ale clădirilor , capacitatea de adaptare a țării respective la schimbare și, printre altele, capacitatea de sustenabilitate a regiunii). În al doilea rând analizează gradul de pregătire a țării pentru a înfrunta aceste riscuri din punct de vedere social și, în final, capacitatea sa economică.
Bazându-se pe toți acești factori, universitatea stabilește o clasificare prin care pe primele locuri se clasifică țările care sunt cel mai bine pregătite pentru o schimbare climatică și, implicit, pentru dezastrele naturale ca vor surveni în urma lor și, în completare, ultimele locuri sunt ocupate de țările care vor avea cel mai mult de suferit.
Obiectivul este unul foarte simplu: liderii țărilor trebuie să fie pregătiți să medieze și să evalueze modalitatea propice prin care să poată face față unei asemenea situații critice.
Conform ND-GAIN, țara cea mai pregătită să reziste în fața unui dezastru natural este Noruega – cu un punctaj de 82,7 din 100. Experții susțin că totul se datorează faptului că regiunea beneficiază de stabilitate alimentară, un bun sistem de sănătate, acces la apă potabilă și o excelentă infrastructură energetică. După Noruega putem găsi pe listă țări precum Noua Zeelandă, Suedia și Finlanda.
La celălalt pol, cu un grad ridicat de risc, se situează Ciad (cu un punctaj de doar 31,6), Eritreea, Burundi și Republica Democrată Congo. În acest sens, studiul a concluzionat că majoritatea regiunilor care nu ar putea face față unei calamități sunt acelea în care, la momentul actual, se desfășoară războaie și nu au acces la resurse agricole și medicale.
Așadar, dacă vrei să fii în siguranță, cel mai indicat este să te muți în Peninsula Scandinavă.

Sursă: www.diarioecologia.com