Istoria Monumentului din Dealul Gușteriței din Sibiu

SURSA: razvanpop.ro

Nu cred că mai sunt sibieni care să nu fi auzit de Monumentul de pe Dealul Gușteriței, vizibil practic din orice punct al orașului. Probabil însă puțini sunt aceia care știu și istoria și semnificația acestui monument.
Se știe faptul că acest monument sub formă de turn a fost ridicat în memoria eroilor din Primul Război Mondial. Numai că monumentul din deal nu comemorează o victorie a Armatei Române, ci o înfrângere a Armatei noastre.

Turnul amintește de ultima bătălie a Sibiului, dată în 1916.

În luna august a anului 1918 România hotărăște să renunțe la neutralitate și să intre în război alături de forțele Antantei (Marea Britanie, Franța și Imperiul Rus) cu scopul clar declarat de a alipi Transilvania la teritoriul mamă românesc.
 Astfel, Armata I, Armata a II-a și Armata a IV-a, ajutați de Armata a IX-a rusească au pătruns în Transilvania pe un front ce ținea de la Orșova la Bistrița. 300.000 de români au trecut la mijlocul lui august în Transilvania.
Cel mai consistent corp al Armatei I a fost alocat ofensivei și intrării în Transilvania prin defileul Oltului spre Sibiu, scopul final fiind ocuparea Sibiului, unul din punctele cheie ale frontului. Corpul militar era format dintr-un dispozitiv de acoperire pe linia Câineni – Lotru ce apoi s-a transformat în Corpul Oltului, constituit din diviziile 23 și 13 de infanterie plus o brigadă de călărași. Corpul era condus de generalul Ioan Popovici.
În 28 august armata română era deja la Turnu Roșu (Porcești pe acea vreme). A urmat Boița (unde este aruncat în aer un tren blindat austro-ungar) și eliberarea completă a defileului. Un al doilea corp ajungea în aceleași momente în valea Sadului coborând spre Cisnădie – Cisnădioara.
În 31 august 1916 armata română era în fața Sibiului pe linia Săcădate – Avrig – Brad – Veștem – Cisnădie. Cu o zi înainte primarul Sibiului, Albert Dorr ajunge în tabăra românească în încercarea de a convinge armata să depășească fără luptă orașul, armata austro-ungară retrăgându-se.
Armata austro-ungară revine însă pe poziții în aceeași zi, artileria fiind așezată pe dealul Gușteriței primele salve, trase în 2 septembrie făcând să fie respinse primele batalioane românești. Astfel a început bătălia de la Sibiu, ultima bătălie ce s-a dat pentru orașul nostru.

După lupte grele care au vizat satele din jurul Sibiului, Armata Română a intrat în Sibiu

 Armata română a depășit cimitirul municipal spre Dumbrava Sibiului și a intrat în zona Hipodromului până aproape de terenul de exerciții al armatei austro-ungare din zona străzilor de astăzi Oștirii – Rahova – Mihai Viteazu. Doar doi călărași inspectează centrul orașului la repezeală în seara zilei de 1 septembrie. O inspectare se realizeză și de către aviația regală.
Sibiul își pierduse clopotele (din biserica evanghelică și cea romano-catolică) confiscate fiind de armata austro-ungară pentru a face tunuri de război. Încă din 28 august sibienii sunt anunțați că pot părăsi orașul cu trenuri speciale. Alimentarea cu apă fusese întreruptă de armata ce încercuise orașul.
Sibiul era părăsit, în încercuire aflându-se numai parte din cetățeni (cca. 9000 de oameni), autoritățile retrăgându-se spre Sebeș sau Mediaș – Sighișoara. Colecțiile lui Brukenthal sunt mutate la Ofenpest. Mitropolia Ardealului se mută și ea la Oradea. În oraș rămân doar două batalioane de soldați austrieci ce urmau a apăra în eventualitatea unui atac român.

În aceste condiții grele, Imperiul German îl trimite la Sibiu pe Șeful Statului Major al Armatei Germane

 Situația îngrijorătoare de pe acest front a realizat de fapt interesul puterilor din Antantă. Imperiul German decide a îl trimite la Sibiu pe însuși Șeful Statului Major al armatei germane, Erich von Falkenhayn în fruntea unei armate solide adunată de pe fronturile franco-belgian, ruso-polonez și cel italian, unde forțele germane au fost astfel slăbite.
Au urmat lupte foarte grele cu pierderi importante și de o parte și de cealaltă. Frontul românesc a fost străpuns la Hațeg, și pe Valea Jiului, dar principalul obiectiv al armatelor germane rămâne Sibiul și Trecătoarea Oltului. Din acest motiv Falkehhayn a adus și armatele germane din zona Jiului pentru a crește presiunea militară a contraofensivei.

25 septembrie 1916. Începe principala fază a Bătăliei Sibiului

În 25 septembrie începe principala fază a bătăliei de la Sibiu. Până în acel moment orașul nu fusese bombardat iar armatele îl ocoliseră, doar în sudul orașului existând patrule ale armatei române. În dimineața lui 26 septembrie au intrat primele trupe de cavalerie și artilerie ale armatei germane, impunând practic o ocupație de război. Planul lui Falkenhayn era sa distrugă armata română aflată în zonă. Armata română urma a fi înconjurată și apoi nimicită complet. În finalul acestor lupte, armata română a fost înfrântă și împinsă înapoi prin Defileul Oltului dincolo de Carpați. Urma să revină însă victorioasă în Transilvania în anul 1918.

În timpul Bătăliei Sibiului Falkenhayn și-a amplasat postul de observație pe Dealul Gușteriței

După terminarea războiului, în locul în care Falkenhayn a avut postul de observație din bătălia Sibiului, a fost construit unicul monument rămas în Sibiu din vremea Primului Război Mondial. Monumentul poartă și astăzi numele de Turnul lui Falkenhayn.

Cum a apărut turnul din deal

 Potrivit urbanasibiu.ro, construcția turnului a început în primăvara anului 1918 și s-a finalizat în septembrie același an. Lucrările de construcție au fost realizate sub conducerea locotenentului major Plattner din armata germană, după planurile arhitectului Karl Ulrich. Populația comitatului Sibiu a sponsorizat construcția prin contribuții personale între anii 1917-1918. Slujba de sfințire a turnului a fost oficiată de către preotul Hermann Klöss, la 29 septembrie 1918.
După inaugurarea monumentului (care a avut loc cu două luni înainte de Marea Unire de la 1918), odată cu noua realitate politică și socială, în februarie 1919, turnul a fost dinamitat pe toate cele patru colțuri, încercându-se dărâmarea lui. Se observă de asemenea urmele de gloanțe pe corpul clădirii. Fotografiile de epocă confirmă faptele petrecute.