Hiperhidroza este termenul utilizat pntru a descrie transpirația abundentă, o afecțiune foarte incomodă întâlnită la aproape 3% din populația planetei. Persoanele afectate de această afecțiune se confruntă adeseori cu situații stânjenitoare și anxietate din cauza transpirației în exces și le poate determina scăderea încrederii de sine, lipsa de socializare sau chiar și pierderea locului de muncă.
Cele mai multe zone ale corpului uman predispuse transpirației excesive sunt subrațul, tălpile, palmele, zona de deasupra buzei superioare și cea dintre picioare. În unele cazuri, transpirația este localizată doar pe anumite porțiuni din corp, în timp ce alte persoane transpiră pe înttreaga suprafață a corpului.
Potrivit www.csid.ro, vestea bună este că în prezent există numeroase tratamente pentru această problemă, dar este important de știut că transpirația excesivă poate fi în cele mai multe cazuri un simptom al unei afecțiuni ascunse cum ar fi infecția, anxietatea sau hipertiroidismul, nu neapărat o boală în sine.
Cauza apariției transpirației excesive este una destul de complexă. Oamenii de știință sunt de părere că hiperhidroza apare ca urmare a unei întreruperi de informație între hormoni și hipotalamus, centru din creier care controlează nervii responsabili cu activitatea glandelor sudoripare.

O dietă potrivită poate elimina transpirația în exces

 Ca și în multe alte afecțiuni, regimul alimentar joacă un rol foarte important în controlul transpirației. Dacă transpirați mai mult decât ar fi normal, e bine să știți că trebuie să evitați carbohidrații complecși, și să optați pentru cerealele cu un conținut ridicat de fibre. Laptele consumat trebuie să aibă un conținut cât mai sărac în grăsimi, iar cantitatea de sare și de condimente trebuie limitată drastic. Este foarte important să consumați alimente bogate în calciu și să evitați pe cele cu cu miros pronunțat, așa cum sunt ceapa și usturoiul, pentru că ele pot da un iz și mai neplăcut transpirației. Deasemenea este indicat să beți minim opt pahare de apă pe zi, pentru a echilibra nivelul hidric din organism și a menține o temperatură constantă a corpului. Anumite substanțe cum ar fi cafeina, Guarana și anumiți compuși din ceaiuri, dar și administrarea de medicamente antidepresive, de tiroidă, citostatice sau cele pentru tratamentul răcelilor pot stimula producerea transpirației.

Remedii naturale împotriva transpirației excesive

????????

Remediile naturale sunt deasemenea un sprijin demn de luat în seamă în tratamentul hiperhidrozei, deoarece prin acțiunea lor pot ajuta sistemul nervos să reacționeze corespunzător, iar astfel cantitatea de sudoare este diminuată. De fapt, ajutoarele din natură sunt folosite cu succes în medicina tradițională de mii de ani.
Unul dintre remediile naturiste cunoscute este deodorantul din Piatră de Alaun. Acest cristal natural extras din minele asiatice este extrem de eficient împotriva transpirației și a mirosurilor neplăcute și, mai presus de toate, nu acoperă mirosul ci împiedică dezvoltarea bacteriilor responsabile cu apariția acestuia. Nu are în compoziție parfum, este 100% natural și se aplică pe zonele cu probleme, umezind puțin în prealabil piatra. Se găsește în orice magazin naturist, cu un preț convenabil și prezintă multe avantaje: poate fi folosit pe o perioadă foarte lungă de timp, nu pătează hainele, și poate fi folosit și pe piele sensibilă și iritată. Are deasemenea și un bun efect de calmare a arsurilor solare.
Un alt remediu împotriva transpirației este bicarbonatul de sodiu. Aplicat pe zonele cu probleme chiar și după ce ați ieșit de la duș, bicarbonatul de sodiu are un efect răcoritor, și chiar dacă nu împiedică transpirația, neutralizează acizii care dau mirosul neplăcut.
Și oțetul din cidru de mere este un remediu naturist împotriva transpirației. Oțetul se poate aplica local înainte de culcare sau se poate bea îndulcit cu miere, pentru că nu are un gust tocmai plăcut. Oțetul are efect astringent, iar folosirea lui regulată timp de mai multe zile poate reduce cantitatea de sudoare.
Ceaiul de salvie cu mușețel poate avea și el efecte benefice în reducerea transpirației. Persoanele care au încercat această metodă spun că rezultatele au fost vizibile în 2 – 3 săptămâni. Amestecați o linguriță de salvie uscată sau proaspătă cu o linguriță și jumătate de petale de mușețel și adăugați conținutul într-un ibric cu 200 de mililitri de apă fiartă. Acoperiți recipientul, lăsați-l 10-15 minute și apoi beți ceaiul îndulcit cu o linguriță de miere.
Alte trucuri pentru a ține sub control transpirația sunt dușurile zilnice cu geluri sau săpunuri fără parfum, cu rol antibacterian, îmbrăcămintea din bumbac și evitarea materialelor sintetice și a încălțămintei neadecvate temperaturilor de afară, care nu permit aerisirea pielii, evitarea stresului și folosirea antiperspirantelor pe bază de clorură de aluminiu care blochează trannspirația.

Leave a comment

Lasă un răspunsAnulează răspunsul