Cei care am prins vremurile de dinainte de 1990, ne amintim de ziua de 23 august ca fiind Sărbătoarea Națională a României, ziua în care aniversam întoarcerea armelor în timpul celui de al doilea Război Mondial împotriva Germaniei, alături de forțele aliate. Se numea pe atunci, dacă nu mă înșel „Insurecția antifascistă și antiimperialistă” petrecută evident sub conducerea Partidului Comunist Român. Ceea ce nu se spune din păcate, este faptul că la acea oră PCdR (Partidul comunist din România), de abia dacă avea câteva sute de membri.
Despre actul de la 23 august 1944 din România s-a scris foarte mult, dar s-au ascuns cu destulă abilitate, poporului român, unele adevăruri ale acestui act și implicațiile lui, în majoritate nefaste pentru România. Potrivit historia.ro, s-a trecut cu vederea în mod deliberat situația militară a României în primăvara și vara lui 1944, nu s-a spus nimic poporului român despre marea trădare de la Iași din 20 august 1944 a Comandantului Armatei a IV-a, General de Corp de Armată Mihai Racoviță, săvârșită în strânsă legătură cu Casa Regală și cu Partidul Comunist Român. Au fost prezentate în mod eronat situația militară a României de dinainte de 23 august 1944, precum și tratativele diplomatice ale Guvernului Antonescu de la Cairo și Stockholm, inițiate încă de la sfârșitul anului 1943, ca și despre rezultatele acestora. Deasemenea nu s-a suflat nici măcar o vorbă despre manevrele cercurilor palatului de sabotare a acestor tratative și nu s-a spus nimic despre conspirația Casei Regale și a P.C.R. pentru arestarea lui Ion Antonescu și a guvernului său.
Momentul coalizării opoziției democratice
Concomitent cu evoluțiile tot mai dezastruoase de pe frontul de Răsărit, negocierile de la Cairo, purtate de însărcinatul Barbu Știrbey, au relevat faptul că prioritățile 0 ale României – recuperarea Transilvaniei de Nord și soluționarea problemei Basarabiei și a Bucovinei de Nord – primeau condiționarea fără echivoc a Națiunilor Unite: capitularea necondiționată imediată, fără garanții, și contribuția, în acest fel, la înfrângerea Germaniei. În cazul discuțiilor despre armistițiu, Iuliu Maniu a primit din partea aliaților sarcina de a răsturna imediat dictatura mareșalului Antonescu, aceștia fiind conștienți că dictatorul român va merge alături de naziști până la capăt și nu va scoate România din război.
Unirea opoziției împotriva lui Antonescu
Odată cu mijlocul lunii august 1944 a devenit limpede că stăvilirea contraofensivei sovietice era un țel aproape imposibil. Situația de pe front se deteriorase până la dezastru, unitățile românești și germane erau distruse sau împrăștiate de la oră la oră, iar linia frontului din jurul Iașului era deja străpunsă în mai multe puncte. Desfășurarea rapidă a evenimentelor a depășit cadența și ritmul discuțiilor și a strategiei adoptate de opozanții politici ai lui Antonescu din cadrul Blocului Național Democrat.
Pe 22 august, Armata Roșie se afla pe linia strategică Târgu Neamţ-Huşi-Chişinău, făcând o spărtură majoră în frontul germano-român din Moldova. Cad rând pe rând, în mâinile sovieticilor, orașele Iași, Vaslui, Roman, Bacău, Bârlad și Huși. În același timp, distrugeri majore sunt produse pe frontul de sud și astfel sovieticii pătrund adânc până la Dunăre. România se afla la capătul rezistenței fizice şi militare. La solicitarea germanilor, Ion Antonescu și-a dat acceptul pentru a continua rezistența pe linia fortificată Focşani-Nămoloasa-Galaţi, un iminent colaps cu distrugeri imense umane și logistice. Devenise evident că rațiunea nu-și mai avea locul în relația dintre Antonescu, germani și soarta României.
Planificarea și acțiunea zilei de 23 august 1944
Stabilită inițial pe 26 august 1944, demiterea lui Ion Antonescu a fost grăbită de planurile acestuia de a reveni pe front pentru a inspecta liniile fortificate și statele majore. Regele Mihai în colaborare cu Maniu și Brătianu, Titel Petrescu și Lucrețiu Pătrășcanu au schimbat această dată pentru 23 august. Suveranul l-a convocat pe mareșalul Antonescu la Palatul Regal pentru a discuta situația frontului și strategia de urmat. În urma refuzului categoric al lui Ion Antonescu de a recurge la un armistițiu imediat și a pune capăt ostilităților militare, Regele a ordonat arestarea acestuia și a viceprim-ministrului Mihai Antonescu, concomitent cu convocarea – sub pretextul desfășurării unui Consiliul de Coroană – și reținerea altor colaboratori apropiați din jurul mareșalului. După înlăturarea guvernului antonescian, Regele avea să-l numească pe militarul de carieră, gen. Constantin Sănătescu, la cârma unui guvern provizoriu, care, la rândul său, a învestit în aceeași zi membrii Cabinetului, în special membri ai armatei și funcționari, incluzându-i și pe liderii Blocului Național Democrat, ca miniștri fără portofoliu, o garanție a angajamentelor acestora și a orientării României de partea Națiunilor.
Participarea efectivă la arestarea lui Antonescu a fost una dintre cheile mistificărilor ulterioare. Singurătatea Regelui poate fi explicată, cum el însuși a exprimat-o în câteva rânduri, (Maniu, Brătianu și Petrescu nu au fost la Palatul Regal în ziua de 23 august 1944, cum inclusiv comuniștii au investigat) prin modul în care principalii lideri politici au anticipat ce avea să se întâmple. Maniu a refuzat categoric să conducă noul consiliu de miniștri pe fondul discuțiilor privind semnarea viitorului armistițiu. Maniu, asemenea lui Brătianu sau Titel Petrescu, au refuzat portofolii în executiv și, ulterior, participarea în Comisia de Armistițiu. Cum îi declarase anterior Mihalache Regelui, un guvern format din politicieni care să consfințească pierderea Basarabiei și Bucovinei de Nord ar fi un dezastru. Participarea militarilor a fost soluția agreată aproape unanim.
Proclamația Regelui către țară a fost transmisă la radio, în seara de 23 august la ora 22
Ce au făcut comuniștii din ziua de 23 august
Trebuie să te autentifici pentru a publica un comentariu.